LIMBA VECHIULUI POPOR

Mai frumoasă limbă nu există.
Chiar de a acoperit-o cîte-un nor,
ea din vecii vecilor persistă -
e limba vechiului nostru popor!

Ea este ca o pasăre măiastră,
ea este ca un licurici în zbor,
ea e eternă, ea e limba noastră -
e limba vechiului nostru popor!

Ai strigat-o, iubite, la fereastră,
ai cîntat-o atunci cînd ți-a fost dor.
Ea e șoaptă pentru dragostea noastră -
e limba vechiului nostru popor!

Ea e primul cuvînt ce-am rostit
cînd pentru mama eram puișor,
ea este darul cel mai iubit -
e limba vechiului nostru popor!

Tu ai scris-o, poete, în versuri,
ai chemat-o, copile, cu dor...
E umblată de oameni prin șesuri -
e limba vechiului nostru popor!

Ai cîntat-o, lăutare, în petreceri,
ai făcut cu ea chef tuturor.
Pe ea o alta n-ar putea-o-ntrece -
pe limba vechiului nostru popor!

Ca un soare ce ne dă lumină,
ca o odă ce, cîntată e, în cor -
ea e sfîntă, eternă, divină,
e limba vechiului nostru popor!