Mă îndeamnă mulți de-o vreme
prin lume să-ncerc norocul,
iar lîngă a mea copilă
alte rude să-mi ia locul.
N-am să-mi las copilul singur,
chiar de greu va fi s-o cresc,
căci, copil o las acasă,
dar copil n-am s-o găsesc,
fiindcă timpu-i dur, nu-așteaptă,
iar copila mea frumoasă
azi o-mbrac încă-n rochiță,
mîine-n rochie de mireasă.
Pentru bani și pentru bine
și măicuța a plecat,
dar, oricît a stat prin lume,
să se-ntoarcă n-a uitat.
Știi, măicuță, mai dăunăzi,
am privit televizorul -
nu-i mai mare jale decît
să n-ai cui îi duce dorul,
căci, din fiecare casă,
plecînd toți, au transformat,
mai în glumă, mai pe bune,
satul în orfelinat.
Mamă, azi iar pleci de-acasă,
dar, te rog, cînd ai să vii,
fie-ți milă, fă-ți pomană
și adu mame la copii.
Eu nu pot privi deoparte,
mamă, suferința lor.
Oare cum îndură asta
sufletul părinților?!
Strigă-n gura mare, mamă,
cînd acasă ai să vii,
ca s-audă toți părinții -
să se-ntoarcă la copii.
(2015)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu