Ce stranie povară-i azi tăcerea,
cînd vrei să spui, dar parcă n-ai cuvinte,
cînd se mai dă, încă, prieten, dar te minte,
cînd nu te-ascultă, dar îți cer părerea,
cînd te jignește fără pic de remușcare,
apoi se-ntoarce și fățarnic te sărută,
iar tu-l privești uimită și tăcută
și înțelegi c-a fost din întîmplare.
Și se-mbulzesc cuvinte înrăite -
pe limbă dau năvală și te frige,
dar, cît ar fi de insistente, n-ai ce zice,
cînd te întreabă, dar să spui nu îți permite,
cînd vrei să spui, dar parcă n-ai cuvinte...
(2014)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu