NUMAI OMUL ÎȘI PLÎNGE...

Dat-a Domnul o viață
s-o ducă toate din plin.
Numai omul își plînge
al său jalnic destin.

Suflă vîntul prin lanuri
și se leagănă pomul...
Numai omul își plînge
soarta dată de Domnul.

Se îngînă izvorul,
cade ceața pe apă...
Numai omul se plînge
că de greu nu mai scapă.

Latr-un cîine de sete,
se mîngîie o floare...
Numai omul își plînge
viața dată sub soare.

Tace-n sine pămîntul,
lăcrimează un nor...
Numai omul își plînge
un destin plin de dor.

Dat-a Domnul o viață.
O viață și omul are.
Dar, în loc s-o trăiască,
el o plînge și moare...