DE-AȘ FI ȘTIUT...

De-aș fi știut ce-nseamnă fericirea,
n-aș plînge și n-aș blestema destinul.
Ci aș cere Domnului măcar încă o clipă -
să-mi plîng pînă la capăt întreg chinul.

E o durere grea și, totuși, dulce.
E ca un drog ce mă omoară pic cu pic,
ca o otravă ce mistuie domol,
ca pîn'la urmă mă prefacă în nimic.

Mi sa-ntîmplat ce n-a mai fost vre-o dată -
Să nu mai vreau să beau dulcele-amar.
Însă, sufletul cere și iar m-apuc să beau,
dar fără zel, pahar după pahar.

De-ar fi mai mică lumea și mai bună,
poate că nu m-aș pierde des în ea.
Dar, ce folos, că lumea, cît de mare-i,
nu pot să mă ascund de soarta mea...