Ce jalnică e soarta omenirii -
prostie din prostie naște timpul.
Și tot mai fără rost, și tot mai simplu
e ”of”-ul ei și strigătele firii.
S-a încărcat c-o tonă de păcate
și două, trei fărîme de căință,
fără motiv și fără trebuință,
se chinuie ca să le care-n spate.
Și cade jos, și se ridică iară,
împiedicîndu-se de propria-i năpastă,
cu două gheburi și cu mutra proastă,
dar nici nu lasă jos din tot ce cară.
Adună rău, adună nepăsare,
'și-ncuie sufletul cu lacăte vre-o sută,
își face ochiul orb și gura mută,
că poți să rîzi de el în gura mare.
Așa e omul, soarta lui așa e -
cioplită-n chin, călită-n suferință
și îngropată pîn-la gît în umilință,
iar ceea ce-a rămas - e putregaie.
(2014)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu